Despre Napoleon, victoriile și înfrângerile sale, despre cel pe vremea căruia s-a inventat conserva și despre Parisul său, am aflat cu toții din manualele de istorie, fiind una din figurile centrale în istoria umanității. Nu așa au stat însă lucrurile și la Tazlău. Aici există un alt Napoleon, care, ar fi fost cinstit, să întreacă cu mult faima cunoscutului împărat francez. Cel puțin pentru noi, pentru tazlăuani. Un ˮNapoleonˮ cu mâini mari, tăbăcite sub povara meșteșugului, cu degete care poartă bătături vechi, cu ochi în care poate fi surprinsă adâncimea universului și limpezimea Cerului! Este primul Napoleon despre care am auzit, încă din anii de fragedă copilărie. Motiv pentru care, am rămas profund dezamăgiți când am aflat, că Napoleon al nostru, nu era trecut în nici un manual de istorie, locul său fiind luat de un mai puțin cunoscut personaj francez. Aproape că am fi contrazis profesorul nostru de istorie, căci se afla, credeam noi, într-o gravă eroare. Ne întorsese istoria pe dos! Dar timpul a trecut și am înțeles că Napoleon al nostru era de fapt un consătean pasionat și bun cunoscător al istoriei franceze, de la Merovingieni și până la Bonaparte. Și care locuia în Cuba. De unde s-a iscat o altă mare dilemă, căci noi știam despre Cuba ca fiind locul unde ne întâlneam pentru o miuță, undeva ˮpeste Baltăˮ, dincolo de apa Tazlăului, și nu o țară aflată mai mereu într-un silențios război rece! Poate că și tazlăuanii cubanezi, s-au aflat într-un război rece cu sătenii așezați pe stânga Tazlăului Mare! Și așa ne-a fost dat să avem parte de un nou conflict, când încercam să convingem profesoara de geografie, că de fapt Cuba nu este o țară, ci un loc destinat sportului rege, din tribune fiind atent monitorizați de către însuși Napoleon.
Între timp conflictul s-a stins și istoria universală și-a intrat în drepturi. Pentru noi însă, ˮNapoleonˮ, cel de seminție tazlăuană, rămâne acel meșter priceput în confecționarea împletiturilor din nuiele de răchită, a măturoaielor, pasionat de istorie și poezie și îndrăgostit pe veci de Măgura Mare și de apa Tazlăului. Și singurul tazlăuan care a creat o profundă și inegalabilă legătură între Napoleon, Cuba și Tazlău!
Este singurul meșter care mai practică acest meșteșug, orientat pentru satisfacerea nevoilor celor din sat. Napoleon nu este așadar decât Nea Ion Marian, care, la cei peste 80 de ani ai săi, poate confecționa, la cerere, obiecte diverse: coşuri mari pentru păstrarea şi transportarea grăunţoaselor, fructelor şi legumelor, coșărci, lozniţe pentru uscatul fructelor, unelte de pescuit cum ar fi lesele, diverse policioare, mese, scaune şi alte piese de mobilier necesare traiului cotidian. Materia primă (nuielele de răchită) și-o procură gratis, de pe lunca Tazlăului. A învățat această meserie singur, imediat după Revoluție, când împletea coșuri din nuiele necojite, pentru depozitarea cartofilor și a porumbului. Pe parcurs s-a perfecționat și a început să împletească coșuri de ”panacidă” (panahidă, parastas, pomană), coșuri de damingeană, tamburele, fotolii simple și duble, scaune, mese, lambriuri, vaze pentru flori artificiale, ornamente de nuiele pentru perete ș.a. Pentru a ajunge la produsul final, ne mărturisește că se cer a fi urmați câțiva pași: recoltarea, fierberea și cojirea nuielelor, după care se trece la împletitul efectiv, folosind șabloane de diverse tipuri. Nuielele sunt puse într-un vas închis ermetic, procesul de fierbere durând aproximativ patru ore. Se documentează permanent din reviste de specialitate și încearcă să împletească o gamă cât mai largă de produse finite.
În mica sa căsuță de ”Peste baltă”, așezată la poalele Măgurii, lucrează cu atenție, răbdare și multă pricepere, dar o face mereu cu zâmbetul pe buze. Povestește despre meșteșugul său cu mare drag, uneori cu o doză de seriozitate dusă până la extrem, alteori cu un umor tipic țărănesc. Își prezintă marfa de parcă s-ar vinde pe sine, aruncându-ți din când în când priviri iscoditoare, parcă spre a se convinge dacă ești cumpărătorul nimerit, dispus să plătească prețul cerut.
Este mulțumit de câștigul suplimentar pe care i-l oferă această îndeletnicire și spune că are comenzi mai mult decât poate onora. Și este dispus și bucuros să transmită tainele acestui meșteșug și altora. Câțiva copii din sat chiar i-au călcat pragul ca să învețe meserie, dar au renunțat încă de a doua zi. Este o muncă frumoasă iar materia primă se obține gratis. Din păcate, tinerii nu îmbrățișează acest meșteșug, nici măcar ca hobby.
Nea Ion se pricepe la multe. Parcă este un izvor nesecat de artă populară. Îl vedem adesea pe ulițele satului cu un mănunchi de măturoaie în spinare, niște mături mai mari, confecționate din nuiele de mesteacăn, cu sau fără mâner de lemn. Măturile astea mari au mare căutare în sat, fiind folosite în orice gospodărie la măturarea curților sau a ulițelor. Chiar dacă este o treabă migăloasă şi grea, îi aduce venit auxiliar și pare să fie mulțumit de munca sa.
Nici talentul poetic nu l-a ocolit pe nea Ion. Iată una din creațiile sale literare, câteva versuri compuse într-o noapte cu lună, pe când era la prins pește cu leasa pe apa Tazlăului: ”Parcă printre nouri s-a deschis o poartă/Printre care trece, regina nopții moartă/Lună, tu, Regina nopții/deopotrivă ne privești tu și sorții morții).
Pentru nea Ion prinsul peştelui cu mâna, cu vălogul sau cu leasa reprezintă, încă, o activitate de recreere în zilele de sărbătoare, o ieșire din rutina zilnică. Ne mărturisește că felul acesta de a pescui este însă pe cât de pasionant, pe atât de complex, necesitând răbdare, curaj, abilitate şi fair-play.
Nea Ion Marian reprezintă o valoare de patrimoniu pentru noi. El poate fi tezaurizat oricând și dat ca model pentru tânăra generație, deoarece păstrează arta împletiturilor în nuiele și salvează un meșteșug pe nedrept uitat și părăsit în majoritatea satelor de pe Valea Tazlăului Mare. Argumentele care susțin rostul și locul meșteșugului pot fi descoperite la locuința sa, devenită între timp o adevărată expoziție de artă țărănească, care poate fi vizitată oricând și de către oricine.
Această îndeletnicire, a împletiturilor din nuiele, necesită mai mult atenție. Articolele împletite, prin calităţile ce le fac atractive – frumuseţea, durabilitatea, comoditatea, preţul redus ş.a. se încadrează armonios în orice interior, creând o atmosferă de căldură şi confort. În aspect economic meşteşugul se potrivește prin faptul că utilizează resurse ieftine şi accesibile, nu necesită investiţii mari în utilaje scumpe, poate fi practicat uşor la domiciliu. Transmiterea abilităţilor meşteşugăreşti s-ar putea face în şcoli la orele de educaţie tehnologică, în cadrul unor activităţi extraşcolare sau chiar prin intermediul cursurilor de formare profesională a adulţilor.
Practicarea și promovarea împletitului de nuiele poate contribui la dezvoltarea bazei socio-economice a comunității rurale tazlăoane.
Răspunsuri