În cadrul proiectului „Ecoturism și dezvoltare locală în comuna Tazlău”, cod SMIS 151155, a fost organizat în data de 27 mai 2023, în comuna Tazlău, atelierul educativ Atelierul nr. 4, cu tema: Traseu turistic de identitate și ecologizare: Căminul Cultural „I.I. Mironescu” Tazlău, Digul Tazlăului, Muzeul „Casa Bunicii”, familia Manolachi.
Scopul principal al activității a fost participarea GT la o excursie în aer liber, pentru a vizita‚ identifica obiective turistice locale, conștientizarea importanței păstrării și conservării lor, pentru asigurarea unui viitor sustenabil comunității și generațiilor viitoare, ecologizarea unei părți a traseului planificat.
Pentru început s-a ecologizat curtea căminului cultural, după care s-a plecat pe traseul planificat, nu înainte de a primi câteva sugestii depre ce ar putea să facă pe tot programul atelierului (cronometrarea duratei traseului, identificare şi numire obiective, denumire locuri, fotografiere peisaje, flori, case, etc.).
Pe traseu, GT a primit informații despre obiectivele întâlnite, au împărtășit propriile cunoștințe, experiențe, trăite de ei în această parte a satului.
La „Curmătură” au identificat Fabrica de cherestea, fostul IFET. Aici începe terasamentul de la fosta cale ferată a mocăniței, care s-a dovedit a fi cel mai eficient mijloc de transport al materialului lemnos, în vremurile trecute, pe lângă transportul cu ajutorul boilor, cailor și, mai târziu, cu cele trei mașini ale Ocolului Silvic.
Tot la fabrică se afla o platformă rotativă cu ajutorul căreia se făceau manevrele locomotivei, vagoneților și vagoanelor mocăniței. Vestita mocăniță aducea buștenii din bazinele Șoimu, Geamăna și Negru. Vagoneții puteau fi măriți ori micșorați, după dimensiunea buștenilor secționați la 4, 6, 8 m. Mocănița funcționa cu lemne și bricheți produși în fabrică din rumeguș presat, în amestec cu un clei special. Principalele stații ale mocăniței erau la podul Brusturatului și podul Șoimului, de unde , prin niște pompe se făcea alimentarea cu apă, pentru instalația de funcționare a locomotivei.
GT a povestit despre scalda lor din vacanțele de vară în apa cea frumos curgătoare a Tazăului și limpede de-ți oglindești zâmbetul în ea (parafrazându-l pe Homer al nostru, Creangă) au recunoscut „la Stăncuță”, Stâncile albastre , locuri preferate de tăzlăuani pentru băile de vară.
Am trecut prima punte peste Peștiosu, am văzut de-a dreapta și stânga noastră, brusturele, cimbrișorul, plante pe care copiii le-au recunoscut, le știu și puterile tămăduitoare.
Următorul obiectiv reperat de GT au fost Stâncile de la Mironești, nume provenit de la poziționarea lor, vizavi de casele Mironeștilor, peste râul Tazlău.
Pe urmele mocăniței, în stânga albiei Tazlăului, a apărut impunătoarea Carieră de piatră, de unde, de când lumea, oamenii și-au procurat această resursă naturală de construcție, gratuit, dar cu muncă de Sisif, ”uneltind” cu târnăcopul și barosul împotriva plăcilor de piatră, mai mici sau mai mari, pentru a-și pava ograda, ori pentru un gard cât mai trainic, beciuri.
Ne-am continuat excursia noastră de zi cu traversarea unui alt pod , pe sub care trece pârâul Străjii, unde GT , a explicat, cât mai fabulos, originea numelui (erau de strajă doi urși uriași care păzeau satul de alte animale din pădure, era locul în care vestitul primar Irimie Honcu dădea în fiecare noapte unui sătean , o ghioagă fermecată, pe care o încăleca și făcea rondul de noapte al comunei, unde erau nelegiuri, ghioaga se năpustea asupra răufăcătorilor).
Punctul final al traseului a fost la Muzeul Casa Bunicii, fam. Manolachi, gazdele noastre, cărora le-am propus să fim gospodari ai acestui spațiu tradițional, păstrător de lucruri minunate și taine, pe care le-am descoperit, învățat denumirea, la ce foloseau, și pe care, fără să le știrbim valoarea, le-am lustruit, le-am aranjat cu mare grijă la locul lor, pentru a fi o continuă mărturie a trecutului , pentru comunitate și viitorii turiști. Am fost desfătați cu istorisiri , cum numai dl. Vasile Manolachi, zis Țuțu, știe a le spune, de nu te mai dai dus.
GT împărțit în două grupe a desfășurat un concurs de explicare a unor regionalisme, de identificare a unor obiecte din muzeu și la ce folosesc (melesteu, zolitor, piuă, suveică, ogheal, cociorvă, boandă, vârtelniță, ulcior, tuci, batcă, fușalăi, laviță, putinei).
La final, copiii s-au bucurat de tiroliana din grădina muzeului, iar din discuțiile de reflecție am concluzionat că știindu-ne trecutul, ne bucurăm, apreciem mai mult prezentul, suntem mai asumați și responsabili pentru viitor și ce lăsăm după noi.
Toți participanții au fost câștigători și câștigați cu încă o experiență de cunoaștere a valorilor din comunitate, cu un traseu pe care îi pot însoți pe viitorii turiști. să le povestească de mocăniță, cariera de piatră, muzeul alcătuit din cele cele două case țărănești, comori neprețuite, unde se trăiește autentic și simplu, în mijlocul naturii.
Răspunsuri