Biserica „Schimbarea la Fața”, Văleni – Piatra Neamț

Scurtă prezentare:

 

Domnul Moldovei Petru Rareș a ridicat, pe malul drept al Bistriței, mai jos de Târgu Piatra, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, o bisericuță de lemn cu o tâmplă mică din care s-au păstrat doar câteva icoane. Ulterior, Alexandru Lăpușneanu a dăruit bisericii terenul din jur, iar după distrugerea ei, din anul 1600, Ieremia Movilă a construit biserica actuală, înzestrand-o cu icoane și un iconostas nou – danii continuate și de următorii voievozi moldoveni. Schitul de maici de la Văleni reprezintă cea mai veche și mai importantă biserică din lemn din Ținutul Neamț și a doua din Moldova, după bisericuța de la Putna – Suceava. Valoarea acestei vechi biserici constă în simplitatea și sobrietatea formei, în perfecțiunea și originalitatea tehnicilor de construcție, dar mai ales, în „comoara de artă medievală”, realizată aici.

Pentru toate aceste calitați excepționale este declarată monument istoric și de arhitectură populară.

 

Tarife: intrarea este liberă.

Localizare: Biserica „Schimbarea la Față”, Văleni – Piatra Neamț.

Trasee din care face parte:

Contact: Str. Magnoliei 1, Cartier Văleni, Mun. Piatra Neamț, jud. Neamț, nr. tel. 0745/642 188, adresa e-mail valenipiatraneamt@mmb.ro.

TARIFE

TRASEE DIN CARE FACE PARTE

CONTACT

Obiectiv de patrimoniu:

Ansamblul obiectivului este compus din următoarele monumente istorice:

Stare de conservare:

La începutul sec. al XVII-lea, biserica lui Petru Rareș a fost devastată de luptele oștii Movileștilor cu mercenarii lui Mihai Viteazul. La scurtă vreme, schitul a fost reconstruit de Ieremia Movilă.

Scurt istoric:

Biserica “Schimbarea la Față a Mântuitorului“ din Văleni – Piatra-Neamț. În dreapta Bistriței, sub versantul estic al Cernegurei, se află localitatea Văleni, așezare rurală de dată mai recentă, devenită cartier al orașului Piatra-Neamț. Aici, pe un platou cuprins între Bistrița și panta despădurită a muntelui, la capătul unui șir de case, biserica parohială cu hramul “Schimbarea la Față” atrage atenția oricărui trecător prin înfățișarea arhaică, prin patina întunecată a pereților de lemn, dar și prin linia plină de eleganță a unui profil lipsit de orice element discordant.

În anii ’70, toate icoanele vechi (între care 105 de mare valoare artistică și aflate într-o bună stare de conservare) au fost preluate de Mitropolia Moldovei, dar multe altele s-au păstrat la Mănăstirea Bistrița, la Văratic, Agapia sau Neamț.
În 1821 mănăstirea este devastată cu prilejul reprimării mișcării eteriste. În timpul acestor tragice evenimente, mănăstirea are mult de suferit, pierzând mai toate obiectele din metal prețios. Din fericire, icoanele care constituiau un adevărat tezaur de valori în patrimoniul mănăstirii nu au prezentat nici un interes pentru devastatori, scăpând astfel nevătămate. După 1848 urmează o lungă perioadă de regres în existența acestui așezământ: se reduc constant daniile domnești, scade numărul maicilor și numele Mănăstirii Văleni apare din ce în ce mai rar în documentele vremii și în viața spirituală a ținutului. În 1899, ultimele viețuitoare de aici s-au retras la Mănăstirea Văratic, vechiul așezământ monahal străbătând până în zilele noastre ca simplă biserică parohială.

Lucrări de restaurare efectuate recent:

[trebuie introdus shortcode din zona de after and before]

Cum poți ajunge aici?

Biserica „Schimbarea la Fata”, Văleni – Piatra Neamț este situată pe malul drept al Bistriței și are acces la DJ156A. (Str. Magnoliei 1, Cartier Văleni, Mun. Piatra Neamț, jud. Neamț).

*Sursa fotografii: Wikipedia; Piatra Neamt, City App